Cu sufletul
în închisoare
trist
şi ars
de soarele zăbrelelor
şi ud
de mucegaiul zidurilor,
în foame,
urzici ţi-au dat,
în sete,
oţet pe buze au picurat,
sare
din lacrima ochilor Ţi-ai luat.
Ne-ai învăţat
Iubirea s-o luăm
din amar şi acru,
s-o simţim
adânc, smerit
din vânturarea
peste chip
a “pişcăturilor”
pline de venin.
Şi a trecut o zi
şi dormi
în pat de rogojini…
Aştept
Lumina cea divină
să-mi umple Calea către Tine.
Îţi mulţumesc !
-->
Comentarii