Mă uitam cum
ca doi străini ne îngropam în noapte
pe la tâmple
aprindem din ce-a fost
şi vedeam
cerul
printre firele de-un alb-argintiu
şi ne prefacem că totu-i normal.
Altele
de-un negru aprins
te privesc dezbrăcându-ţi ochii
să mă bucur
suflete fumegând furtuni
acum
caută adăpost sub mirt
cât mai e timp
pe degete
că-ntineream
cuvânt niciodată rostit
pentru viaţa de după
rana
ce casă din pământ
pansată cu pânza de păianjen
împodobit
noaptea peste noi
cu flori viu colorate
tristeţea cadenţată
ca o grindina povestită
şi-un visin în roade
ne prefacem că totu-i normal.
Hrăneşte
gânduri smerite
în zbor umbre
pe odihnite drumuri
păsări
ne mângâie frunţile.
Atâta lumină am fi putut bea…
Stefania Zamfir/ Marius Iulian Zinca, Plouă peste noi/ Întinerire, duet aprox. 1 la 1
-->
Comentarii