Din tihna nopţii, a ultimului ceas,
Venit parcă din cer, făcu popas...
Un glas...
Voiai să-ţi spună noaptea vorbe blânde?
Voiai să îţi şoptească ea ceva?
E muza doar; ce-ncet, încet, cuprinde
Doi ochi, un suflet şi... povestea mea.
Povestea mea-i povestea... tuturora!
Iubit-am... şi iubit am fost la rândul meu;
Doar că destinul... îşi alege ora,
Aşa cum se întâmplă în dragoste mereu.
Pe buze, zilnic, agăţam ghirlanda
De sărutări. Tu te visai a fi...
Precum un idol ce primea ofranda
Iubirii pure-n fiecare zi!
Azi, altu-ţi stă in faţă; te priveşte,
Şi-usor se-apleacă să-ţi atingă lobul
Şoptindu-ţi cât de mult el te iubeşte
Şi că mereu te va urma... ca robul!
Îmi presărai cuvinte... toate-n grabă;
M-ai pus s-aştept... spuneai mereu: ,, Curând! ”
Când te-ntrebam... . Ce minte oarbă, slabă... !
Şi-astfel, trecut-au anii: rând pe rând!
Aştept să vii; să te privesc domniţă...
Să-ţi spun că vorba nu e pansament...
C-aş prefera în locu-i o fiinţă....
Să mă iubească tandru şi discret.
La pieptul tău gingaş... eu mă voi pune
S-aştept cuminte ‘mbrăţişarea ta;
Te rog să nu mă cerţi, fată-minune
Dac-am să-l mângâi... ori... l-oi săruta!
Dar... vai! Trecut-a vreme de când nu ne-am găsit.
Uitarea, praf de stele, uşor, ne-a-nvăluit!
Aştept din caldul casei, în umbră şi-n tăcere
Un semn... o vorbă blândă... un gest... o mângâiere!
Poate-ai uitat de mine sau poate nu mă vrei!
Îmi amintesc de tine: de trup, de ochii tăi;
Te am mereu în minte, prea-nobilă domniţă
Venită parc-anume să curmi din suferinţă!
Nu ştiu nimic de tine;
Şi nici nu te cunosc.
Mi-ai aparut in cale candva... ; ce prost am fost!
Ţi-am povestit prea multe... mai mult decât trebuia;
Dar tu n-ai nici o vină!
E numai... vina mea!
E vina mea că fost-am deschis atunci cu tine;
Simţeam largheţea lumii... mi-era atât de bine!
Nu ai crezut -aşa e- nimic din ce-ţi spuneam;
Vorbeam din al meu suflet... fiindc-aşa simţeam!
De nu mă crezi, nu râde... căci nu vei şti vreodată;
Fiindcă adevărul... doar cunoscând se-arată!
Iubit-am... şi iubit am fost la rândul meu;
Doar că destinul... îşi alege ora,
Aşa cum se întâmplă în dragoste mereu.
Pe buze, zilnic, agăţam ghirlanda
De sărutări. Tu te visai a fi...
Precum un idol ce primea ofranda
Iubirii pure-n fiecare zi!
Azi, altu-ţi stă in faţă; te priveşte,
Şi-usor se-apleacă să-ţi atingă lobul
Şoptindu-ţi cât de mult el te iubeşte
Şi că mereu te va urma... ca robul!
Îmi presărai cuvinte... toate-n grabă;
M-ai pus s-aştept... spuneai mereu: ,, Curând! ”
Când te-ntrebam... . Ce minte oarbă, slabă... !
Şi-astfel, trecut-au anii: rând pe rând!
Aştept să vii; să te privesc domniţă...
Să-ţi spun că vorba nu e pansament...
C-aş prefera în locu-i o fiinţă....
Să mă iubească tandru şi discret.
La pieptul tău gingaş... eu mă voi pune
S-aştept cuminte ‘mbrăţişarea ta;
Te rog să nu mă cerţi, fată-minune
Dac-am să-l mângâi... ori... l-oi săruta!
Dar... vai! Trecut-a vreme de când nu ne-am găsit.
Uitarea, praf de stele, uşor, ne-a-nvăluit!
Aştept din caldul casei, în umbră şi-n tăcere
Un semn... o vorbă blândă... un gest... o mângâiere!
Poate-ai uitat de mine sau poate nu mă vrei!
Îmi amintesc de tine: de trup, de ochii tăi;
Te am mereu în minte, prea-nobilă domniţă
Venită parc-anume să curmi din suferinţă!
Nu ştiu nimic de tine;
Şi nici nu te cunosc.
Mi-ai aparut in cale candva... ; ce prost am fost!
Ţi-am povestit prea multe... mai mult decât trebuia;
Dar tu n-ai nici o vină!
E numai... vina mea!
E vina mea că fost-am deschis atunci cu tine;
Simţeam largheţea lumii... mi-era atât de bine!
Nu ai crezut -aşa e- nimic din ce-ţi spuneam;
Vorbeam din al meu suflet... fiindc-aşa simţeam!
De nu mă crezi, nu râde... căci nu vei şti vreodată;
Fiindcă adevărul... doar cunoscând se-arată!
-->
Comentarii
Un poem poveste "Doi ochi, un suflet şi... povestea mea...Povestea mea-i povestea... tuturora!".. poezia e oglinda sufletului...omul e mereu indragostit de un ideal greu de atins...iar cand il descopera il pierde...sau distante foarte marii ii desparte de iubirea visata...Felicitari dle Donisa!