Zeul îmi mângâie trupul în miez de noapte şi în ochii lui văd nemurirea clocotind ca o lavă fierbinte. Fiinţa mea e una cu noaptea, iar pe cer stelele abia se adună-n constelaţii. Mâinile lui desenează hărţi neştiute. Din sufletul meu zboară zeci de păsări Phoenix cu aripile deschise ca pentru un imn.
„Eşti fata cu îngeri în inimă”, îmi spune. Dar zeul nu ştie că, fără magia lui, îngerii mei şi-ar pierde aripile şi în zadar s-ar târî spre ţărmuri primordiale pentru a lua vaporul spre Ţara Făgăduinţei. S-a împlinit anul şi zeul meu mi-a adus nectar şi ambrozie, iar în curând vom ciocni cupele din care se vor naşte alţi îngeri pentru inima mea.
Până atunci, mă adap din sângele lui, iar el îmi dăruieşte oceane de nemurire să-mi ajungă până când timpul se va deschide din nou într-o noapte. Iubirea zeului mă aruncă la marginea lumii. Sunt învăluită în ploi de aur, ca pe vremea când sufletul meu îşi căuta un trup în care să sălăşluiască.
Mă trezesc în braţele lui ca în leagănul dintâi. Gura lui îmi binecuvântează naşterea şi toate vieţile pe care mi le va dărui în nopţile ce au să vină. Închid ochii ca-ntr-o hipnoză albastră din care nu m-aş mai trezi niciodată. Mi-au crescut aripi de înger, iar pe trupul zeului meu fericirea străluceşte în culori nemaivăzute.
30.06.2011
Breaza
-->
Comentarii