Cu secera lunii pe umăr,
paşii gândului defilează străzile,
înclinate sub pâcla de amintiri
cu veleităţi de ştrengar,
care întinde lumina,
cu aripi încă nefrânte,
sub timpul fugar.
Un gol răsturnat la întâmplare,
într-un colţ de neuitare,
înnoadă o părere de muselină
agăţată de-un zâmbet fără vină,
rupt dintr-o umbră de pas
pierdut într-o urmă de ceas,
la fereastra unui trecut cuminte
cu ochii ferecaţi în necuvinte.
Încerc să reazem gândul nerostit
de albul gol şi despletit,
dar punctul de sprijin virtual
se prăbuşeşte în mod perceptual.
Acum, înţeleg cu claritate
că amintirile sunt nişte zvonuri sechestrate
într-o memorie a timpului îndepărtată
când clipa bate haosul peregrinării
şi se întoarce nestemată
de dincolo de marginile zării.
În vâltoarea foşnirilor cotidiene,
întâmplările se zăvorăsc în urme
pe care nu le pot şterge nici măcar apucăturile diluviene;
doar gândul poate, din când în când, să le scurme.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 31 ianuarie)
-->
Comentarii
Mulţumesc, AURELIA, pentru lectură şi apreciere!