Stam noaptea treaz cu gândurile rătăcite şi luam toată viaţa mea de la început să caut eroarea, vorba lui Spânache… Sau urme ale erorii… ,Îmi apărea în faţă Spânache ăsta cu figura lui de zarzavagiu cu întrebările lui aiurite: ai iubit-o? cum dracului să n-o iubesc!, un bărbat când îşi leagă viaţa de o femeie, fără nici-un alt interes, e normal c-o iubeşte! Tot îmi apare în faţă cu figura lui răvăşită, Spânache , strigând ca un nebun la mine: “ Oameni buni, adunaţi-vă inimile voastre rătăcite, făceţi-le grămadă şi daţi-le foc în Piaţa Publică, inimile voastre cele spurcate care vă ţin pe pământ aşa idioţi şi mincinoşi şI rataţi, de ce minţiţi,fraţilor, când trebuie să spuneţi adevărul? Cine zicea că Dumnezeu a dat grai oamenilor ca să-şi ascundă adevărul? Ce tutti-frutti faceţi voi pe pământ? V-aţi depărtat de adevăr, v-aţi rătăcit în jungla minciunii, se-apropie Apocalipsa, vin cei trei îngeri să v-anunţe Finalul…Despuiaţi-vă de hainele minciunii şi ale spurcatelor de ideologii perverse…şi prezentaţi-vă în faţa lui Dumnezeu goi, ca fii ai lui, şi spuneţi-i că nu mai puteţi trăi aşa…” “Domnule Spânache, vă asigur că eu sunt un cetăţean onorabil!”- mă trezeam eu dialogând cu el. “Domnule Mihaly, ai intrat în pielea personajelor lui Caragiale, lasă onorabilitatea la o parte şi spune-mi ce-i în sufletul dumitale?” “Inima mea nu merită să ardă în Piaţa Publică, eu când iubesc, iubesc; când urăsc, urăsc!” “Rahat!- sare Spânache ca un fachir, sigur pe ştiinţa lui, băgându-mi aproape degetele în ochi şi stropindu-mă cu firişoarele de scuipat amestecate cu tutun- dovedeşte-o!-striga el înfuriat la mine- urcă crucea pe Golgota!…” Vine un timp, gândeam eu, când fiecare urcăm crucea pe Golgota şi Spânache ăsta are dreptate! “…crucifică-te şi apoi să vii la mine să-mi spui: da, domnule, acum sunt curat, m-am spălat în Iordan…”

Spânache trebuie să fie nebun, domnul inginer Ionescu m-a trimis la el să-şi bată joc de mine. Unii oameni sunt nebuni în limitele normalului, adică nu dau cu pietre, nu ucid, nu înjură, sunt nebuni în concepţii, un fel de nebuni care-şI făuresc religia lor şI cred în ea şI nu se abat de la litera ei. El vrea să câştige procesul făcând cu mine lecţii despre viaţă, despre religie, despre morală, vrea să mă convingă că viaţa are erorile ei. Foarte bine, orice viaţă îşI are erorile ei, dar cum trebuie, domnule Spânache, s-o îndreptăm, făcând altele? Mie mi se pare că viaţa trebuie trăită aşa cum simţim noi, nici-un tipar pe lumea asta nu se poate aplica propriei vieţi…

“ Ei, acum îmi placi!- răspundea Spânache, satisfăcut de răspunsurile mele- stai un pic c-a venit mangafaua…”- şi fugea repede la uşă (mangafaua era o prietenă de-a lui, tot în materie de divorţ); schimba câteva cuvinte cu ea şi venea la mine foarte supărat: “Uite-o, o vezi?, ziua vine să divorţeze şi noaptea se duce şi se culcă cu el, a rămas şi gravidă după ce au băgat divorţul, poftim, mai înţelege ceva! ştii ce i-am spus de data asta? Măi, femeie, du-te acasă şi să nu mai vii pe la mine decât după ce vă trece zăpăceala asta! A plecat foarte supărată, ce-ar fi vrut ea, nooaptea să se culce cu el şi ziua să divorţeze… Asta e, domnule Mihaly, specia umană s-a degradat şi continuă să se degradeze în materie de sentimente, simte şi el, omul, ,săracul, că i se pregăteşte ceva…”

,În detenţia mea de trei zile acolo în penitenciar am cunoscut un băiat de la ţară care semăna leit cu Spânache, era tot un fel de prooroc, ideile lui se plimbau între luciditate şi nebunie, mi se părea că împrejurările care ne adunase în penitenciar erau comune: şi pe el îl  duseseră mai întâi la spitalul de nebuni… Ăsta nu e, domnule, nebun, spusese doctorul foarte surprins de atitudinea miliţianului care venise cu el de la ţară să-l lase pe capul lor acolo. Miliţianul, ca să scape de el, insista totuşi şi doctorul i-ar fi spus: atunci treci dumneata în locul meu şi dă-mi mie puşca aia să-ţi strâng toată lumea de pe stradă să ţi-o bag la nebuni!  “şi m-a adus aici, al dracului,- mi se confesa el cu lacrimile în ochi, să vedeţi de ce- am trăit cu o femeie două zeci şi doi de ani…” Drept să-ţi spun nu arăta aşa bătrân, era alb în cap, acum avea faţa iritată şi suptă de nesomn, stătea ca un leu în cuşcă, trecuse pragul spre reverie- de fapt se retrăsese în reverie ca singura formă de existenţă posibilă în astfel de situaţii.  “…o suspectam de mult pe curvă- legase el discuţia- dar n-am prins-o niciodată, vedeam pe zi ce trece că viaţa familiei mele se duce de râpă, du-te dracului, i-am spus odată, pleacă la putoarea aia de maică-ta şi lasă-mă în plata Domnului cu necazurile mele …,Într-o seară întradevăr a  plecat şi eu am răsuflat uşurat, a luat cu ea şi copiii, o fată şi un băiat, cel mare este în armată pe la Suceava şi eu am rămas singur…” “Ce să mai fac? “, mă întreba  el pe mine în plimbările noastre prin curtea Penitenciarului sau la muncile agricole, sau câteodată noaptea când nu puteam dormi. “Am început să umblu prin sat să-mi explic situaţia mea, trebuia să conving oamenii să nu zică cumva c-am luat-o razna; unii mă luaseră drept nebun, de fapt de unde plecase această nebunie a mea? Simţi nevoia câteodată să fii liber şi eram întradevăr, o libertate prost înţeleasă…Am auzit aici în Puşcărie de regele Lear de la ăştia  politicii care au kilometri de carte la activ, cu facultăţi la Paris sau la Viena, ştii că mă simţeam şi eu tot aşa? Eram părăsit de toată lumea, mă părăsiseră şi proprii mei copii, mai trebuia să fiu şi orb ca să am toate calităţile eroului meu… Poate că orbisem şi eu sufleteşte…Într-o duminică mă duc la o nuntă, chem lăutarii, îi plătesc bine, vândusem tot de prin casă, chem şi dizoza şi-i dau toate cămăşile de noapte ale neveste-mii şi trag un chef cu ei rupt din rai… Când m-am trezit eu din dezmăţul ăsta şi-am văzut atâta lume pe lângă mine, mi-a venit să-mi plâng de milă. Eram aşa de singur pe pământ… m-am abţinut să nu urlu ca o fiară, dacă aveam un cuţit, cred că-mi luam zilele… A doua zi vine curva de nevastă-mea într-o Dacie cu un miliţian blond, ăsta care m-a adus aici în Penitenciar, şi strigă la poartă: bă, cutare! bă, cutare! ce e, domnule, am ieşit eu calm, am venit să împărţim bunurile, sare curva din maşină, care bunuri?,zic eu tot calm, bunurile neveste-tii, sare blondul, domnule miliţian,i le dau ei că ea a muncit aici, nu dumitale, un fute-vânt, care te ţii de fusta ei! ,Între timp nevastă-mea a început să se jelească: aoleeeooo, aoleeooo, copiii mei n-au ce mânca şi el aruncă sutele de lei pe la lăutari… faceţi ceva, domnule miliţian, că a înnebunit nebunul…Ai înnebunit tu!- am strigat eu la ea, de ce-ai plecat de-acasă ca nebuna?…,În fine, au plecat, n-au rezolvat nimic cu mine, miliţianul a strâns  declaraţii de pe la vecini şi m-a băgat, nene, la zdup! Toată vara şi toată toamna stau aici şi la iarnă când îmi vor da drumul am să mor de foame!” Făcuse şi recurs, dar nu ştiu cum s-a terminat povestea…Ăsta seamănă leit cu Spânache…şi chiar i-am povestit şi lui cazul şi ştiţi ce mi-a răspuns?

“Ce, zicea el printre dinţii lui negri, umflându-se în pene ca un cocoş gata de harţă,Roscolnicov nu rămâne cinstit şi după crimă?” “Cine dracului mai e şi Roscolnicov ăsta?”- l-am întrebat eu. “Zici că eşti citit, mi-o retează el, n-ai auzit de Dostoievski?” “Aaa, da, da, “Crimă şI pedeapsă”- îi răspund eu. “Graniţa dintre eroare şi adevăr-îşi reia el  ideea- e ca un spectru de la albastru la verde, depinde prin ce zone cromatice te găseşti!” Adică cum prin ce zone?- mă întrebam eu în aceste lungi insomnii, ascultând respiraţia nevinovată a copiilor prin somn şi tot eu îmi răspundeam: prin zona roşie, prin zona galbenă, prin zona portocalie…

“Spre exemplu, dumneata, atunci când l-ai găsit pe intrus sub pătura nevestei, dacă-i dădeai în cap, te aflai undeva prin zona roşie, adică zona cea mai periculoasă!”- auzeam glasul lui Spânache în mine. şi chiar închideam ochii şi ascultam o sentinţă a unui tribunal cu o sală mare de tot, ca amfiteatrele romane: Două-zeci- de ani de muncă-silnică! şi mă vedeam undeva într-o ocnă de sare etichetat criminal extrem de periculos, legat la picioare, cu târnăcopul în mână spărgând gloduri imense de sare, cu o barbă de patriarh, cu corpul stors de vlagă!

Şi când mă gândesc că totul era posibil…

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție
PEISAJ ESTIVALDoi demnitari și-un mogul,Savurându-și molcomi briza,Stau pe plajă, sfidând criza,Că…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), filiala Buzău, a luat ființă în anul 2017, ea fiind…
Acum 2 ore
Victor Bivolu a răspuns la discuția Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – PORTUL BRĂILA din Hobby-Club Cronopedia
Alte cărți poștale cu portul brăilean:
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Portul Brăila este unul dintre cele mai mari porturi fluviale românești. Situat pe Dunăre, de la…
Acum 3 ore
Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 11 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 11 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) în Cronopediada grup
Acum 11 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu PASSACAGLIA - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 16 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
 rime: criza / destul
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
rime: cavaler / orizontul
UNUI TĂNTĂLU
 
Se pretinde cavaler,
Dar e mai degrabă tontul,
Că îngust…
ieri
Mai Mult…
-->