Un arc scăpat de la strămoși
se plimbă liber printre flori;
cu vârf de-aramă, săgetează
un suflet muribund
ce rătăcește
prin ere căutând
viața flămândă - codrul.
Un cavaler fără armură
cu bucle albe ca neaua de petale
ar vrea să fure razele pierdute
prin găurile negre
ale Universului
ce plânge după ozon.
Caută disperat un izvor curat
de unde bea odată cu sete
apa vieții...
doar oglinda lui
ar mai putea să-i arate
adevărata față a omenirii.
Nici umbra stejarului
nu mai există,
să-și odihnească veșnicia.
Au trecut "hunii"
erei moderne să-și "culeagă"
mobila modernă
și-n egoismul lor, au uitat
de furtuna frunzelor
și de florile cerești...
A înghețat "sângele" Terrei
sub lovitura aspră!
S-a întunecat cerul
inimilor celor
ce-au ridicat toporul
și au uitat
că mai trebuie să și respire.
Doar o nouă renaștere
va mai aduce înapoi ce-a fost
iar sângele-i îngheață încet,
sub portativul rock-ului uman.
Dida Diana Cioponea.
-->
Comentarii
Cu multă admiraţie!
Remarcabil!