Să spun că filozofez este prea mult, că meditez este iarăşi prea mult, aşa că stau şi „rumeg”. Ce? Nişte chestii.
Astfel, a scrie un text nu pare a fi cine ştie ce greu, dar este. A găsi un subiect este cu adevărat o sarcină cumplită, iar când crezi că l-ai găsit, te grăbeşti să dai o căutare pe Google, aşa, din curiozitate, să-ţi verifici ideea.
Rezultatul?
Constaţi că subiectul tău „original” deja a fost fumat.
Ce faci?
Cauţi alt subiect. Google îşi râde iarăşi de tine şi tot aşa. Ridici ochii spre tavan, te apucă disperarea, tragi nişte înjurături de birjar şi nu mai ştii dacă merită să-ţi baţi capul cu astfel de chestii. Dacă totuşi găseşti un subiect şi reuşeşti să scrii un text, apare altă chestie: să-i pui un titlu. Păţeşti acelaşi lucru, orice titlu ai da, vei găsi, verificând pe internet, că a fost folosit şi ajungi de unde ai plecat. Începi să crezi că nu mai există nimic de scris sau de spus pe lumea asta, că totul e „déjà-vu”.
Îmi aduc aminte că am citit cândva, în tinereţe, cred că un text SF şi în acea povestire se vorbea despre un supercomputer care făcea toate combinaţiile posibile ale alfabetului şi astfel ar fi în stare să refacă toată literatura universală, tot ce a fost scris vreodată în trecut, prezent şi mai ales, ce se va scrie în viitor. Astfel, nu ar mai fi nevoie de autori, inventatori etc., ci doar de un alt computer, tot un fel de google, care să selecţioneze textele sau combinaţiile produse de supercomputer şi care să aibă un înţeles şi o logică.
Ce rost mai au oamenii?
Acum, încă, suntem şi creatori, dar avem toate şansele să devenim doar consumatori.
Jalnic!
Câteodată crezi că ai dat lovitura, dar tu, în realitate, repeţi ceva acumulat anterior şi existent undeva în subconştient.
Adică?
Eşti incapabil de a creea.
Rar se întâmplă să vină şi ideile grămadă şi să nu le poţi „împacheta” pe toate, ca urmare, cele mai multe se pierd.
Alteori ai în cap idei pe care nu le poţi pune în aplicare, dintr-un motiv sau altul, de fapt unul singur, pe care îl ştie oricine şi?
Şi-apoi le regăseşti într-o formă mai mult sau mai puţin apropiată în chestiile făcute sau scrise de alţii.
Şi-atunci?
Ai un sentiment de... de nu ştiu cum să-i spun.
Mai apare o întrebare: când îţi expui ideile pe internet, el te ajută sau...?
Normal ar fi să-ţi găseşti colaboratori care să te ajute să-ţi dezvolţi ideile, să găsiţi soluţii împreună.
Da de unde!
Şi astfel o dai în bară!
Eşti mereu la punctul zero.
Cui îi pasă?
-->
Comentarii
Întoarsă, răsucită și pentru a ne păstra o oarecare sănătate mentală, tot la punctul pe ”I” al lui Marx ajungem. Acumulăm ce acumulăm și-apoi o sușim. Unii, de-atâta acumulare, se umflă-n mațe și crapă, alții găsesc ”debușee” și-i intoxică pe alții și mai rămân câțiva, care le potrivesc, le așează și scot ceva nou, nemaivăzut, chiar dacă piesele de puzzle au fost aceleași. Important e să conștientizezi că ai și tu această putere, latentă, în adâncul tău, și să nu-ți pierzi speranța că ea, cândva, atunci când trebuie, se va manifesta.
Unii se cred prea mari ca să se oprească pentru un răspuns, alții sunt prea mici și nu au curaj...