A plecat fără a-și lua rămas bun. Cu o mulțime de fotografii și cu speranța că amintirile vor deveni mai frumoase odată cu trecerea timpului. Îl ura pentru ceea ce era și mai ales pentru ce nu va deveni niciodată, pentru încăpățînarea de a rămâne inocent și vulnerabil dar mai ales pentru faptul de a vedea prin ea, dincolo de aparențe, de ceea ce ar fi dorit să afișeze și chiar mai departe de tot ceea ce și-ar fi închipuit ea însăși că se află acolo... E cumplit să nu te poți ascunde... O și avertizase dar nu-l crezuse... Chinuită permanent de frica de ceilalți și de ziua de mâine, torturată la nesfârșit de orgolii capricioase și de suspiciune, hotărâse să se lase pradă propriului fatalism și dispăruse abandonîndu-l îngrozită de propriile sentimente.
Nu era vina ei că el nu avea prezent... Ea avea și îi era îndeajuns. Un cuib călduț plătit cu lacrimi și umilință undeva departe, într-un ținut vântos mândrindu-se atât de tare că ajunsese acolo încât se străduia din toate puterile să uite de unde a plecat...
Ei da... Mai avea nostalgii dar la urma urmei dragostea nu înseamnă să te descopere cineva, ci mai degrabă să te acopere atunci când ți-e frig... Așa e lumea... Fiecare cu norocul lui... E frumoasă povestea celor două planete îndrăgostite în care pentru a fi împreună una dintre ele trebuie să se autodistrugă pentru a nu-i face rău celeilalte... Luna ce-a stearpă care frământă măruntaiele pământului făcînd-ul să zămislească... Dacă asta voia, e treaba lui...
Rămas în urmă el se întreaba uneori noaptea dacă fericirea însemnă mai mult decât o perche curată de ciorapi.... Nu mai avea nici forța, nici dorința de a se minții pe el și pe celălalt... La urma urmei singurătatea e la fel de dureroasă ca însingurarea și oricât de incomodă tot îți rămâne ușurarea de a suferi numai pentru tine fără a mai fi nevoit să faci față celui care își închipuie că este lângă tine...
Timpul nu mai avea nici-o putere...Visa uneori cu ochii deschiși că se află pe spinarea unui dragon din piatră ca o creastă înzăpezită de munte... Zburau prin nori către capătul lumii...
Cândva răscolind amintirile ea va descoperi singura fotografie cu el, un individ în mulțime...
- Și ăsta cine e?... Îl cunoști?... va fi întrebată...
- Nimeni... Un suflet de pe-acolo... V-a șopti fără a lua în seamă că i s-au umezit ochii...
-->
Comentarii