− Domnule, umilele mele cunoștințe îmi spun că acesta este inelul perfect.
Tânărul privi în lumină inelul:
− Este extrem de scump. Da! Este perfect! Se întoarse către bijutier: Este pentru mama mea. Azi e ziua ei. Știți, șopti tainic tânărul către bijutier, mama a avut o iubire, iubirea vieții ei, iar el a greșit. A fugit ca un laș și i-a zis mamei să mă avorteze. Erau vremuri grele…
− Adevărat, grăi și bijutierul. Cumplite.
− Dar, pe când altele se duceau la doctori, mama m-a păstrat în pântecul ei. M-a născut, m-a alăptat și crescut și poate n-ar fi reușit până la capăt dacă o persoană misterioasă nu-i trimitea, lună de lună, un mandat poștal. Am tot căutat acea persoană și când aproape renunțasem, o domnișoară mi-a zis o poveste. Cum c-ar ști ea pe cineva care după o căsătorie din interes, văzând că soața-i stearpă, s-a dus la orfelinat și a adoptat o fată, care crescând și-n curiozitatea tipic feminină a găsit ascunsă-n podul casei o cutie plină de chitanțe. Ea nu a mai spus asta la nimeni. Doar mie… și-aici va rămâne-n veci. Următorul inel, pe care-l voi alege eu, va fi pentru fiica domniilor voastre.
Alese un inel simplu, subțire, și cu un singur diamant, mic, ca o împunsătură de ac:
− Și acum mă las în genunchi, în fața ta, tată, și-o cer de soție pe Crizantema, copilul tău.
Bijutierul îl privi pe tânăr cu mândrie:
− Nici o bucurie nu este mai mare decât să vezi că ai parte de un asemenea ginere și fiu. Primește binecuvântarea mea și copila de soție.
Bărbatul ia în brațe fata și-o pupă cu foc, iar bijutierul, zâmbind în barbă, își frecă, fericit, mâinile:
− Așaaa! Totul rămâne în familie!
***
(după o poveste auzită la un pahar de vin)
-->
Comentarii
....de maestru!