Sub un cer spintecat
de un şarpe de foc,
noaptea nu se dezminte
ci respiră din fulger lumina.
Pământull ochii şi-i ridică,
priveghează între orizontul
unde apele-şi caută
drumul spre mări.
Totul se scutură,
aşteaptră să vină vântul
şi ploaia care trece
prin trupul fraged al somnului.
Clopotele sparg norii
şi somnul se îneacă-n tăcere
până adoarme vânatul.
Dimineaţa-şi sporeşte
semnele de răcoare urcând
prin aerul copt
nespus de curat.
Sufletul îi absoarbe răsăritul.
-->
Comentarii