Nicio noapte care mă pune pe gânduri
când stau cu ea la taifas
nu-i aşa de opacă ca străzile acestui oraş
unde fantomele medievale se lovesc de asfalt
cu o curiozitate fără de durere
şi nimic nu mă sperie mai mult
decât lipsa de orizont care întristează
până şi statuile aflate în parcul Astra.
Ce să mai spun de femeile de pe bănci
care aşteaptă o chemare până târziu
când se obosesc beţivii spre casă
cu mersul împleticit ca nişte epave
lovite de somnul mersului pe ape.
Ele trăiesc vânatul ca o plăcere
prinsă nepregătită după copaci
şi cu glasul mieros le insuflă starea
de ocrotire rozându-şi unghiile de bucuria
pedepsirii oropsiţilor adormiţi în braţele lor
ce-i scutesc de tot ce le-a mai rămas.
În rest vine o dimineaţă de vară
cu o viermuială de oamenii grăbiţi
şi aceşti nefericiţi desculţi spre casă.
-->
Comentarii