Daniel CORBU. 

VALENTINA  BECART  SAU  JURNALUL

DESĂVÂRȘIRII  INTERIOARE

*

*

      O poetă de înaltă sensibilitate și profundă vibrație este Valentina Becart, trăitoare în Pașcani, orașul unde se năștea cândva unul dintre marii voievozi ai literaturii, Mihail Sadoveanu. Ceea ce impresionează în poemele sale, de la debut (volumul Fata sihastră, 2005) pînă astăzi, este extazul neoromantic în fața lucrurilor lumii, în fața sentimentelor ființiale, a devenirii, dar și a nevăzutelor fire, care duc mereu spre un diafan ceva-altceva. Pentru că spre deosebire de rostogolitorii de cuvinte, descriptori modești ai cotidianului, Valentina Becart reușește deseori să transceadă în metafizic, adică la rădăcina poeziei. Temele sunt cele mari: Naștere, Iubire, Singurătate, Moarte.

*1939513545?profile=RESIZE_1024x1024

 Poeta seamănă cu acei temerari căutători de aur a căror răbdare nu se dezminte. Ea știe că adevărul ființei este un processus infinitum care scoate ființa din starea de disimulare și explodează în lumină, lumina proprie, firesc divinatorie. Ea spune: ,,Câtă șovăială în această silabisire/ și câtă teamă!” Pentru poeta care caută ,,o treaptă relativă spre infinitul impalpabil”, ,,sîmburele adevărului/ este mai amar/ decît cireșele din grădina copilăriei”, gloria e ,,uitată pe treptele templului”, iar vremea stă ,,atârnată în sulițe străvechi”.

*

      Multe din poemele cărții pe care-o avem în față, Jumătate umbră, jumătate cuvînt, sunt autodefiniri ale artistului. Spune poeta: ,,Sunt freamătul acestei clipe”, ,,sunt născătoarea acestui scîncet”. Sau: ,,Eu sunt amintirea din cel mai sfânt blestem”. Și: ,,în fiecare zbatere de pleoapă/ e-o blândă renunțare”. În poezia Valentinei Becart ,,plouă cu descîntec”, ,,iarba se-nclină tăcerii”, ,,orizonturile-și pun cămașă-nflorată”, iar blestemele seamănă cu ,,o dimineață spartă-n bucăți”.

*

      Cititorul avizat va remarca fina țesătură a poemului, chiar și atunci cînd tema e una a revoltei față de realul agresiv sau fortuna labilis, unde-și face prezența timpul devastator al ființei. Iată câteva exemplificări în acest sens: ,,Oprește destrămarea/ și lasă-mă să-mi ascult înserările,/ cu chemările lor languroase,/ în locuri în care se vinde pământul/ și cerul/ la un preț de ocară.”(Oprește destrămarea); ,,Nu mai poate exista un alt început/ să urlăm ca lupii/ și-apoi să ne-ascundem/ în scorburi,/ departe, în trecut.” (Și-alergau, alergau); ,,Cum să poți locui într-o Singurătate din care/ sunt izgoniți/ zeii și legendele?”

      Într-o lume a simulacrului generalizat, a pierderii identității, a unui canibalism ce-ți populează agresiv preajma, Valentina Becart își construiește, poem cu poem, o lume paralelă, un fel de Eden personal al visării, iubirii, al fiorului divinatoriu.

*

Daniel CORBU/ februarie 2018

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Draga AureliaAlbatros,

    Multumesc.

    Frumoase gânduri,

    Valentina

Acest răspuns a fost șters.
Nicoleta Mija a postat o discuție
Când iarna în curte pe furiș a venit ,Sufletul meu a fost pe deplin fericit, Credeam că iar faci…
Acum 4 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
M-am săturat de frigul iernii acum afară,Albul înghețat mai bine mă înconjoară, Vântul viclean al…
Acum 5 ore
Ioan Muntean – zori rebeli (cybersonet LXXVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – zori rebeli (cybersonet LXXVI) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 5 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
23. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
zori rebeli…
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - dimineți rebele (cybersonet LXXV) în Cronopediada grup
Acum 11 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
ieri
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
ieri
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->