sau Epitaful profesorilor lapidați
Noi am crescut în umbre de povară,
Dorind să nu lăsăm acestea toate
Nici vieții noastre ca o primăvară,
Nici lumii ca o vrajă de păcate!
Noi învățam, de mici, că se petrece
Mirajul omenirii într-o viață,
Dar nu credeam că dincolo de RECE
N-ar fi ceva ce ÎNCĂ ne învață!
Noi cerem pietre! NOI suim pe ele!
Ne avântăm în hăuri și abisuri.
Noi, vinovații de idei rebele,
Generatori de iluzorii piscuri!
Noi cerem pietre, chiar dacă se poate,
Din matca lumii și de la Cristos!
Cerșim pietriș din ulițele toate,
Mărind promisiunea de frumos!
Noi nu trădăm mai multă-nțelepciune
Decât ne-a dat destinul să avem,
De-aceea ducem pietre și-o minune
Ca pe un rai și nu ca pe-un blestem!
Noi cerem pietre! Dați-ne odată
Înțelepciunea ce ați regăsit
În viața voastră scurtă și curată
Sau în doctrina ce v-a liniștit.
Noi cerem pietre, una câte una,
Știind că prăbușirea ne așteaptă.
Dar, pentru a desființa minciuna,
Să ne loviți numai cu mâna dreaptă!
-->
Comentarii
Un adevărat elogiu dedicat celor care au harul de a ști să îi învețe pe alții. Menționarea repetitivă a pietrelor, ca arhetip al cimentării temeliilor umane...
Noi suntem pietre și vibrăm lumina unor înțelepte trepte! Doar infinitul să ni-l masticăm cu grijă, smerenie ce cântă în pocal de univers!
Mi-a mers la suflet, Paul! Am rezonat cu pietrele curgătoare ce-ți tălăzuiesc atingerile!........
Zdrobitor mesaj. Felicitări!