Îl caut prin întunericul din casa bântuită,
îl pipăi şi are părul vâlvoi,
se lasă jos pe podea,
se lungeşte şi adoarme dus.
Visează cu vorbe de mă prinde frica
şi nu-i bine să-l trezeşti,
păşesc în vârful picioarelor,
lumina uşii îi face probleme.
N-am obişnuinţa să-l caut în gânduri,
nu ştiu de ce şi cum
mă desprind de timp de parcă e plecat
şi prin beznă Dumnezeu vede mai bine.
Merg prin locuri ferite,
stau mai în umbră
şi de teamă
flacăra îmi joacă pe mormântul singurătăţii.
El scuipă în palme şi pleacă
spune că are treabă.
-->
Comentarii
Aurora, ca de fiecare dată, bucuros de trecere!
Adânc şi tulburător text...
.
Am admirat,
Aurora