noi, visătorii
noi, visătorii, în noaptea de toamnă,
visăm o lume ireală în munții carpați,
se scutură frunza prin vise de codru,
suspină învinsă ca niște soldați.
din ce veac am răsărit pe pământ
în ochii lunatici ai acestei lumi orbitoare?
umbra toamnei se pierde prin vânt,
ne doare trecutul, dar și viitorul ne doare.
am avut încă din timpuri o țară sfântă
peste care treceau îngeri, cu păsări și sfinți,
avem ciocârlia care și astăzi ne cântă,
am avut străbuni, bunici și părinți.
mâinile noastre de-atâta timp dibuie,
picioarele își caută pierdute cărările,
s-au rătăcit prin lume flăcăii țării,
așteptând trenul speranței prin toate gările.
visăm cum sângele din vinele noastre
curge frumos ca un râu dunărean
și din el cresc flori la fereastră în glastre,
noi, visătorii, visăm an de an.
marţi, 16 octombrie 2012
-->
Comentarii
Citit cu drag acest poem minunat