cu sângerări de stele
pe rănile toamnei.
Aştept s-aluneci
în melancolia
din culorile pădurii.
Pe vârfuri
o roată de foc
arde sălbatic.
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
Comentarii
Afară bătea vîntul. Afară era ploaie.
Şi mi-am săpat odaia departe subt pămînt.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.
Am aruncat pămîntul din groapă, pe fereastră.
Pămîntul era negru: perdeaua lui, albastră.
S-a ridicat la geamuri pămîntul pînă sus.
Cît lumea-i era piscul, şi-n pisc plîngea Isus.
Săpînd s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.
Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborît,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urît.
Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era tîrziu.