Nosce te ipsum... Cunoaşte-te pe tine însuţi... Dar, mai ales, apreciază-te la justa valoare. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a progresa. Dacă ştii bine unde te afli, ce cunoştinţe ai, care îţi este valoarea, automat îţi poţi fixa un ţel, a cărui îndeplinire trebuie urmărită cu stoicism pentru a te simţi împlinit. Cunoscându-te bine, automat ştii ce poţi şi cât poţi. De aceea, introspecţia, autoanaliza este un capital cu care porneşti la drum. Cunoscându-ţi potenţialul, îţi fixezi şi un scop realizabil, nu-ţi iroseşti energia pe cai verzi pe pereţi. Pentru că, da, la îndeplinirea unui ideal este important să ştii de unde pleci şi încotro te îndrepţi. Numai astfel poţi atinge scopul propus. Aşadar, fă-ţi autoanaliza, dar mai ales acordă importanţă autoaprecierii reale. Pentru că, în mod sigur, majoritatea eşecurilor nu se datorează unor influenţe exterioare, aşa cum în mod constant încercăm să aruncăm vina asupra altora, pozând în victime. Ţapul ispăşitor, eternă poveste... Nu... Culpabil este cel care se aventurează dincolo de posibilităţile sale fizice, intelectuale, morale. Să ne cunoaştem aşadar şi să ne apreciem la adevărata valoare. Să încercăm să ne detaşăm, să fim obiectivi şi să analizăm la rece o situaţie dată. Numai astfel ne vom simţi mulţumiţi, împliniţi şi nu vom îngroşa rândurile frustraţilor, depresivilor, astenicilor, într-un cuvânt, al rataţilor. Pentru că, da, cele mai multe eşecuri se datorează lipsei de sinceritate, de onestitate faţă de noi înşine. Dacă ne lăsăm furaţi de aparenţe şi, mai ales, dacă rămânem subiectivi, nu vom reuşi niciodată să ne cunoaştem şi vom avea, inevitabil, de suferit. Să ne cunoaştem şi să ne apreciem la justa valoare, căci idealismul este dăunător şi nu face decât să ne aducă un mare deserviciu. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la iveală. Trezirea va avea loc inevitabil şi dacă ne-am supralicitat posibilităţile, s-ar putea să trăim o ireversibilă dramă.
Ca să n-ajungem într-o asemenea postură, să luăm, aşadar, aminte! Dar mai ales să ascultăm, să citim şi să învăţăm din experienţa înainaşilor noştri. A ne limita numai la propria experienţă nu este suficient, pentru că s-ar putea ca celebra zicală a loviturii cu capul de pragul de sus să ne fie, dacă nu fatală, cel puţin neplăcută sau cu posibile sechele pe viaţă.
Orgoliul, vanitatea, mândria sunt de multe ori duşmanul number one al fiecăruia dintre noi. Pentru că nu avem tăria de a ne recunoaşte greşelile şi de a învăţa din eşecuri ca să nu le mai repetăm, ci, dimpotrivă, persistăm în greşeală până ajungem să pozăm în victime nedreptăţite de soartă, de oameni, de societate. Nu am recunoaşte propria vină, Doamne fereşte... Cum să ne călcăm în picioare orgoliul, vanitatea, care trage sfori nevăzute din culise, acceptate cu ştiinţă sau, mai degrabă, fără ştiinţă de la bun început de noi înşine. Pur şi simplu, suntem sclavii propriului eu ce ne sugrumă, egolatriei care ne macină din interior.
Nu este vorba de lipsă de maturitate aici, ci de o supralicitare a propriului eu, de o autoapreciere exacerbată ce nu ne aduce decât deservicii în cele din urmă. Pentru că aparenţele înşeală, pot să păcălească, dar după o vreme în mod inevitabil vom obosi şi ne vom da jos masca de bună-voie şi nesiliţi de nimeni (ne ne putem preface la nesfârşit, nu?!), şi nu ştiu dacă vom putea da piept cu semenii în ochii cărora am pozat într-un super-erou. Dar, mai ales, nu vom putea fi receptaţi ca victime, ci vom rămâne aceiaşi neînţeleşi, inadaptabili, astenici, frustraţi, ce se luptă asemenea lui Don Quijote cu morile de vânt.
Fixându-ne din orgoliu ţeluri care ne depăşesc posibiltăţile este ca şi cum am cere unui şoarece de bibiotecă să treacă la roabă şi la lopată. Or, pentru asta, chit că e considerată muncă necalificată şi, de facto, se crede că oricine o poate presta, trebuie să ai în spate ani de muncă, de călire în câmpul muncii. Altfel, rişti să clachezi sau, mai grav, să te pricopseşti cu vreo boală ce îţi poate aduce ani grei de suferinţă dacă nu chiar moartea.
În concluzie: Nosce te ipsum...
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
21. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
o dimineață…
20. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
zâmbetul…
Povestea iernii
Privesc iar fulgii de zăpadă la ferestră, Este multă zăpadă pe strada noastră , Iarna o poveste foarte frumoasă știe,Cerul ninge frumos și spun o poezie. Iarna a scris printre ani o altă poveste,Știu că în ea un fulg de zăpadă iar este, Gerul vine…
Citeste mai mult…Anotimpurile mele
Amintirile grăbite acum îar pleacă,Și cu ele timpul vrea să se întreacă Peste puțin timp vremea se înnoiește ,O rază de Soare frumos strălucește. Ating fulgii iernii mulți îar în zăpadă, Sufletul meu nu vrea vântul să audă Dar zăpada în curte…
Citeste mai mult…Anotimpurile mele
Amintirile grăbite acum îar pleacă,Și cu ele timpul vrea să se întreacă Peste puțin timp vremea se înnoiește ,O rază de Soare frumos strălucește. Ating fulgii iernii mulți îar în zăpadă, Sufletul meu nu vrea vântul să audă Dar zăpada în curte…
Citeste mai mult…Cântecul meu
Sunt un fulg care iarna mai călătorește, Precum o lumânare lacrima o topește, Nu mă opresc și din drum niciodată,Pe aripi de vis sunt de viață iar purtată . Sunt o frunză deseori într-un tainic zbor, Așa mă simt eu în al cântecului lin dor,Șterg și…
Citeste mai mult…
Comentarii