Aduce vântul frunze la fereastră,
nori negri se adună peste văi,
se ofilesc garoafele în glastră,
copacii plâng sub brume, tot mai goi,
și-atâtea amintiri revin spre seară,
pe când aprindem focul în salon,
se zbate vântul printre pomi afară,
motanu-şi toarce visul, monoton.
Te-ai aşezat tăcută lângă sobă,
asculți poveștile trosnite-n foc,
iar umbra ta, ca o ciudată robă,
pe varul alb se leagănă ad-hoc,
iar eu, ajuns îndată mai aproape,
la gura sobei vraja să-ţi răpesc,
te-mbrăţişez şi te sărut pe pleoape,
să mă îmbăt cu farmecu-ţi ceresc.
Vom sta îmbrățișați întreaga noapte,
pe florile de dor să ne iubim,
și îmbătându-ne cu calde șoapte,
de toamna rece nici să nu mai ştim.
-->
Comentarii