Însuflețire

[Aurel Conțu]

Dinafară toate casele par la fel,
aceleași ferestre cu vedere spre stradă,
aceleași uși mohorâte din lemn,
aceleași culori pe fațade și ziduri,
abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,
casa ta, de exemplu, avea suflet,
luase o mare parte din sufletul tău
și-l împrăștiase în lucruri,
până atunci nu observasem că primăvara
înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,
salcâmii,
că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale
prima oară auzisem acolo cântecul mierlei
al cucului,
arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,
atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,
parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,
nu-ți mai venea să pleci,
nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,
întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,
cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,
incapabil să se dăruie,
răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor
și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,
privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,
ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]