Întâlnirea amânată
Aproape-n fiecare seară
tot lângea pe prisp-afară,
cu coatele pe pridvor
de al fiului său dor.
A avut de mic în gând,
fiind sărac, mereu flămând,
să își părăsescă Țara,
să lase-n urmă povara.
A ajuns printre străini
în inimă doar cu spini.
Harnic și cu iscusință
și în suflet cu credință
a putut în câțiva ani,
să adune... ceva bani,
să-și rostuiască o stare,
cum dorește fiecare.
Numai că măicuța lui
a rămas a nimănui
și a-mbătrânit cu anii
de se bucură dușmanii.
Trece poștașul pe drum;
i-aduce facturi – duium.
Are bani băbuța-n traistă;
n-are cine să-i plătească.
Când putea să meargă ea,
toată lumea o-nșela;
neavând știință de carte...
fiecare-și făcea parte.
...Pe obraz lacrimi se varsă.
- Vino, dragul meu, acasă,
să citesc, să scriu... mă-nvață !
Mi-ai făcut estui dușmani,
de când îmi tot trimiți bani.
Mi-e plin de riduri obrazul,
c-am trăit tot cu necazul
și sunt tare supărată,
că nu mai cred eu, vreodată,
c-aș putea să te mai văd
prin ogradă, îndărăt.
- Vin la vara viitoare,
îi scria într-o scrisoare
fiul ei de ani plecat,
azi ajuns un om bogat.
O vecină mai de treabă
toată ziua o întreabă
despre veștile primite
luni de zile siluite.
Bătrânica, sărăcuța...
îi zicea: „Sărut mânuța !
de nu e cu supărare,
vrei să- mi citești o scrisoare ?”
Cât era de bolnăvioară,
parcă îi trecea de boală,
când pricepea trei cuvinte,
simțea trupul cald, fierbinte.
Zăcea bucuria-n piept:
În vară – eveniment !
Nu putea să fie altul;
Dorea să-și vadă băiatul !
Timpul face și desface;
Bătrânica-n casă zace
țintuită lângă sobă,
iar pe ea și-a pus o robă.
Nu prea bagă boala-n samă;
vrea s-o târâie în vară,
să uimească întreg satul,
că vrea să-și vadă băiatul.
Sună-ntruna telefonul:
- Am sosit cu avionul.
Bătrânica de emoții
cade pradă-n gheara morții.
Întâlnirea se amână,
până când iubitul fiu
va fi cu ea împreună
peste ani, într-un sicriu.
Ion Părăianu
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos. Sărut mânuțele !