Eu stau la apus de nopţii
sau poate la răsăritul din mine
uitat cândva în crângul
de la răspântie de drumuri
unde doar vestejirile se adună
în visul de verde
din ochiul închis
al fântânilor păsări
câte aşteptări au murit în pădurea tristă
decolorate în fumul alb
din iarba strivită de tăcere
îndoieli renunţări iluzii
la sânul cocorilor răniţi de timp
copacii sunt păsări cu pieptul zdrobit
ce ireal se zbat ameţiţi
de uimirea necuprinsului adânc
îi văd îi ascult cum cânta
cu capul plecat pe umărul pământului
nu le-aud niciodată glasul
doar vântul descifrează
taina împăcării
când adieri de păsări îşi poartă zborul
peste aşteptarea lor
am să-mi ascund elegiile
sub scoarţa copacilor
şi eu alintată
să trec cu depărtarea
într-un vis de verde
-->
Comentarii
Semn de placuta lectura si sincera apreciere !
Superb!
Am citit şi recitit cu mare plăcere
Multumesc pentru lectura si apreciere
Ce poem tulburator! Superba creatie, Agafia!
Multumesc mult!