Între inocenţă şi teroare

 

1979351697?profile=original

Din viaţa trăită spre viaţa rămasă, real sau în imagini de gând,

ne plimbăm pe nisip cu picioare tot mai grele,

ne bucurăm de sărutul lui fierbinte şi flămând...

doar în joacă, copilul din noi mai zideşte castele.

 

Deşi, adesea, prăbuşesc şubredul edificiu al speranţei

şi pot lăsa amintiri minerale nemuritoare,

nici valurile morii de apă care, pietre şi scoici, la infinit, divizează

nici furtunile de nisip pe o câmpie scânteietoare

nu mă deranjează.

 

Vinovat de nestatornicie, ubicuu şi necrispat,

măsurând răbdarea neclintită a timpului

de a scurge clipa în clepsidra eternităţii,

firul de nisip – chintesenţa râului vieţii –

arzându-ne sub tălpi şi alungând durerea, 

mă întristează.

 

Nici clepsidra nu este nevinovată:

cu nudu-i de femeie împlinită,

cu senzualitatea-i celestă,

nu face altceva decât,

venerându-l cu şoapte nerostite,

să-şi treacă dintr-un pumn în altul nisipul

şi să-l prefacă în timp.

 

Pe arcoidul care uneşte răsăritul cu apusul,

clipa-i o taină dăruită de Trinitate;

în rest, natura îşi urmează nestingherită cursul

cu aceeaşi funciară fatalitate.

 

(Bucureşti, 2O16, O5 decembrie)

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Mai Mult…
-->