nu mai vreau
nimic, niciunde,
nicicând, niciodată.
nu voi mai plânge,
doar voi râde cu vântul
voi vorbi cu florile
cu ploaia am să joc leapșa
alergând uimit, picăturile
și cu stelele
frate de lumină
am să fiu.
lumea să-mi strecoare
în palma întinsă
și credulă
lacrimi de milă
-săracul nebun-
să-mi suflec durerea
până la os
și să-mi descânt noaptea
în gura mare, soarta.
să amețesc de rotire
cu brațele întinse
privind cerul
și să cad obosit
de zâmbet.
apoi să plang în hohote
de fericire.
nu.
nu mai vreau să fiu normal
nicicând, niciodată.
01 04 2012
Ștefan Oană
-->
Comentarii
Va multumesc!
Cu toată admiraţia pentru acest poem
Frumos Maria!! Dar atentie: - curcubee
eu... eu storc negru
si din toate culorile impletesc curcubeie
cu el prind margini de gand
sa fac balansoar pentru doi
si te- astept cu zambetul
sa privesc fericirea
plangand de-atata iubire,
ca niciodata, nicicand ...anormal de frumos
si cred ca va dura mult...
normal!
si iiiar...vreau sa fie anormal
sa pot storace negru cat mai des
sa fim alaturi
pe-un balansoar!
nu.
nu mai vreau să fiu normal
nicicând, niciodată.
Normalitatea te duce la rutină şi rutina plictiseşte.