Nu ar fi ...
Nu ar trebui să te las să pleci niciodată,
ca să nu îmi iei zâmbetul buzelor, pe care îl străbaţi
cu privirea.
Sunt toamnă, toamna ta de tăcere, ca o turmă
de ceasuri care se topesc ticăind în zbuciumul
inimii, bumerang neiertător al aducerii
aminte.
Sunt toamnă şi în calendare, dar îmi dezvălui
sincer copacii în rugină, ca să îmi pot şterge
la mese însemnul.
Nu ar fi trebuit să te las să pleci,
ar fi trebuit să stai aici,
să te privesc o viaţă întreagă, visând la amiaza
razelor tale de soare,la fericirea care răsare
linişte pe buze, chiar dacă te tăceam,
în ciuda ridicării tale din fiecare
miez de rană.
Oricum, nu vei pleca decât până în tăcerea,
care mă îmbrăţişează în profunzimi,
ca să mă renasti pe acelaşi drum.
-->
Comentarii