Ironie supremă:
viaţa şi cu mine –
două linii paralele,
dar, foarte apropiate
(să-i aud mai bine
inima cum bate).
Călare pe a(r)cul de cadran solar:
nu mi-am propus să-i dezleg enigma
– incertă ca şi izofigma –
(ar fi-n zadar);
nu vreau să-i experimentez iluzia,
ci, cu energie şi năzuinţă,
pasional şi autentic,
cu discreţie şi chibzuinţă...
ceea ce socot eu despre ea.
Cu toate astea,
într-o bună zi,
sunt convins că ne vom întâlni
şi vom afla ce-am însemnat,
cu adevărat,
unul pentru celălalt.
Până atunci,
nu ne permitem:
luxul de a ne plictisi,
nici concluzii ineficiente
din premise insuficiente.
În atari circumstanţe,
în acest proces,
uneori, ai succes,
alteori, înveţi!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 31 ianuarie)
-->
Comentarii