Nu mai sunt sau mai sunt?

Se plimbă regretele

părerile de rău condoleanţele

odihnirile în pace ale Domnului

peste toţi morţii proaspeţi

care nu se ştie dacă au plecat

să doarmă să stea să alerge

să urmărească de-acolo sau cine ştie

ce-or mai face după ce-au murit

de unde poate nici n-au apucat s-ajungă

după ce-au trecut pragul morţii.

Suflete sfâşiate aruncă izvoare pe obraji

încrustează feţe şi-ntunecă nuanţa ochilor

în abisul colosal al durerii

căreia i-au ruginit toate încheieturile

cărora nu li se găseşte niciun ulei

care să le ungă bine pentru a nu rămâne

niciun pic de scârţâială.

Şi scârţâie-n gol durerea

unui om ce-aruncă ţărâna

peste mortul lui care poate nu-i mort

acolo unde a plecat

în mijlocul unui ecou surd

celor de lângă el

dar pe care totuşi îl aud toţi

în sufletele lor.

Toate zicalele şi datinilile

însoţite de înmormântarea

ce este pecetluită la urmă cu pomana

rămân tablouri vizuale

pentru cei care au confiscat bilet

de la primul la ultimul rând

în timp ce omul care a pierdut fiinţa dragă

rămâne cu o gaură-n timpul lui

pe care n-are cum s-o mai cârpească

singurele lui posibilităţi fiind

să-rămeze în poze chipul şi amintirile

vizită repetată la cimitir.

Peste ei uitarea amorţeşte de-atâta ghemuire

în timp ce pentru alţii îşi face drum repede

chiar se antrenează uneori alergând

pentru a face încontinuu pe oameni să uite