https://www.youtube.com/watch?v=6i9Y7vOU-V0
Nu pot să îţi trimit un mărţişor
Distanţă mare astăzi ne desparte,
Pe ea, în clipe nu pot s-o măsor
Dar îţi trimit din depărtare, carte
Pe-un pui de vânt, pe-o caldă adiere
La început fragil de primăvară
Un mic sărut timid ca o părere
Cu el, iubirea mea ce te-nconjoară.
Să-ţi fie viaţa veşnică mirare
De vis, de dor şi alte frumuseţi
Ele să nu se piardă în uitare
De-a lungu-ntregii tale vieţi.
Şi când vei fi pentru întîia oară
Greu apăsat de vre-un tainic dor
Să-ţi aminteşti că într-o primăvară
Eu ţi-am fost ţie tandru mărţişor.
Comentarii
Şi când vei fi pentru întîia oară
Greu apăsat de vre-un tainic dor
Să-ţi aminteşti că într-o primăvară
Eu ţi-am fost ţie tandru mărţişor.
Superbe versuri, felicitări Delia.
Mulţumiri domnule Sprâncenatu pentru apreciere.