Nu-s ştiutor...
Nu-s ştiutor de vremuri, iubito, care vin,
nu-s nici actor în toate, spre un câştig sau bine,
eu umblu vis de codru, spre taina din destin,
durere mi-este zarul, cel aruncat de tine.
Tu pui în joc minutul, eu vreu să pun un veac,
îmi pun adâncul firii, credinţă rădăcinii,
am clipa ta trăire, iubirea ei mi-e leac,
poţi ca să-mi vezi regatul, dar taie-mi mărăcinii !
Eşti lumea mea visare şi soare-mi eşti şi lună,
când panza mi-e ţesută în visul dat luminii,
un astru ce veghează şi nu vrea să apună,
doar clipa mi-e durerea, sub lespezile vinii.
Nu-s ştiutor în toate, doar dorul tău mă ţine,
am visul pe poteca, din linia palmei tale,
aş rupe câte o zare, cu zilele senine,
să nu mai verşi nici lacrimi, nici ruptele petale.
-->
Comentarii
Multumesc mult
... între "nu-s" şi "eşti" se află destinul în chip poetic.