Nu spune ...
Nu spune nimic de merii mei,
cu braţe,
de ochii-mi care încercuiesc lumina,
întinde palmele,
în dor de frunze,
să pot sădi în taină,
rădăcina !
Nu spune, lacrimile-s scurse,
speranţa mea, iubito,
e sub pleoapă,
podoaba firii,
caută în zile,
o depărtare-n care,
mă îngroapă !
Nu spune, ploaia mea, mă udă,
până va ninge,
albe flori din mine,
în galben de gutui, durerea-i nudă,
doar învierea mea,
va fi ... de mâine.

Comentarii