Nu vreau decât ca liniștea să-mi fie

Nu vreau decât ca liniștea să-mi fie tovarăș de nădejde, nu dușman
și nu doresc să scriu vreo teorie despre vreun fluture, vreo frunză, vreun castan.
Nu vreau decât ca liniștea să-mi pună cunună peste veacuri și apoi
să știu că versul meu citit sub lună va fi vreo stea, vreo floare, vreun altoi.
Nu vreau decât ca liniștea să vadă în mine un prieten și-ntr-o zi
din cer un strop de bine ca să cadă peste pământ în clipele pustii...
Cobori Luceafăr și privește țara. Vezi câtă vrajbă este și-n prezent.
Sunt codri verzi ce azi mai poartă vara și lac și plopi și râu ce curge lent.
Dar e prezentă încă răutatea. Frate pe frate-l vinde în vreun târg
și ne lipsește încă unitatea, dar azi e vară... și-s cireșii-n pârg.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->