nucul
sub nucul pus de tata
acum cincizeci de ani,
stă umbra lui ascunsă
prin iarbă, bolovani.
și astăzi pe sub nuc,
trecând fără veșminte,
ca zeul trist marduk,
doar stoluri de cuvinte.
la umbra lui cea deasă,
mama toarce vorba-n dodii
se visează iar mireasă,
sub altarul altor zodii.
uzurpat de noul rit,
tata a fugit din lume
și-a lăsat nepângărit
nucul, spânzurat pe culme.
a pleca și mama-n zbor
ca o pasăre măiastră
la al zecelea sobor
de la noi de la fereastră.
a rămas nucu-n ogradă
singur și bătut de vânturi,
nucul nostru stă de gardă
doar la umbre și la gânduri.
vara stau sub umbra lui
și-i privesc duios prin vreme,
spun povestea nucului
și-i aștept ca să mă cheme.
duminică, 8 iulie 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Mariana Dobrin pentru elogierea poeziei mele, mulțumesc și familiei tale pentru citire. Îți urmăresc versurile și-mi plac, ești o poetă plină de har. O zi frumoasă!
Am recitit cu placere aceasta poezie deosebit de frumoasa si va felicit! Toata familia mea a citit-o si o apreciza in mod deosebit. Mesajul ei este atat de sensibil si profund. Lectura ei este o incantare!
Mulțumesc Mihaela Lucia pentru comentarii asupra poeziei mele.
Faine versuri! O poezie asemenea unei melodii frumoase, pe care nu o uiti şi pe ca o fredonezi mereu! Felicitari!
Mii de mulțumiri pentru cântece, d-le Muntean!