Acolo unde sămânţa
se-ntinde molatic în soarele dimineţii,
înviorează un lăstar,
implorând seva să-l trăiască;
Acolo unde omida vede sfârşitul,
concepe un fluture...
Numărătoarea inversă a-nceput;
Şi unul, şi celălalt sunt precum oamenii;
Chiar şi-atunci când înfloresc,
în drum spre judecată,-mbătrânesc.
Prin inimă,
la început încrezătoare,
apoi, îngândurate,
incolore, sau roşii, sau verzi, sau...
trec discret înfiorate petale de flori
cu tălpi pârjolite de dragoste.
Din când în când,
ultragiaţi de iluzii,
în drum spre propriul sine,
ridică ochii spre zăvoaiele raiului;
Căutând speranţa
spre limita disperării,
între mister şi confirmare,
o întreagă emoţie
care face să merite totul.
Viaţa – un cântec al cărei sfârşit
te-ndeamnă să-l asculţi!
După cum arată algoritmul destinului,
la zero,
se propagă o rază de lumină
desluşind alt drum.
Cum să explic
ce frumos cad îngerii?
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 28 februarie)
-->
Comentarii
Dragi prieteni, mulţumesc pentru atenţie, gânduri şi aprecieri!
Mulţumesc, AURELIA!