M-ai rupt din lumea mea, femeie.
Pe o insulă, în larg, m-ai dus
Să stăpânesc precum o zee
Lumina ruptă din apus!
Mi-a dat o furcă să torc timpul
Un sfânt război de țesut vise
C-a încremenit privind Olimpul
De-atâtea fapte interzise!
Mi-ai dat chiar nemurirea-n dar
Și-un infinit să-l stăpânesc
Cuvântul mi-ai stropit cu har
Cu el inimi să cuceresc.
Un cer cu stele l-ai arat
Doar ca să mi-l pui la picioare.
Un singur lucru nu mi-ai dat
Și l-am dorit cu disperare...
Puterea de-a schimba destine
Și un ocean cu apă vie,
O lume că să mi se-nchine
Dar nu te-ai dat pe tine, mie!
Și ce să fac cu-acestea toate
La ce pot să le folosesc?
Prefer să dau tribut la moarte
Numai să pot să te iubesc!
de Gabriela Mimi Boroianu
20.04.2015
-->
Comentarii
Frumoase versuri de iubire!Am lecturat cu mult drag.Multă prețuire!
Splendoare, vibraţii adânci, muzicalitate, iar esenţa este desăvârşită!
Am trăit odată cu poetul. Minunat!
Foarte frumos! Felicitari, Mimi!
Un devotament cu totul aparte... iubirea şi acceptarea de-a fi iubit. Uneori se întâmplă ca unul să iubească, să se dăruiască cu toată fiinţa, iar celălalt, doar să primească, să accepte şi să se bucure că-i iubit, dar să nu ofere cu aceeaşi măsură... iubirea.
Iubirea... Frumos... Felicitări!
-
1
-
2
de 2 Următor →