Câtă iubire mai vine prin sevă din rădăcini
şi câtă ură se mai păstează de nu ne înţelegem,
încotro se îndreaptă dragostea născută din dragoste
cum ochiul vede lumina cu alcătuirea celuilalt.
Uitarea nu te absolvă de nefăcutul normal
pe care trebuie să-l îndrepţi în opinia oamenilor
în care încolţeşte teama care nu iartă,
capătă otravă de viperă.
Numele tău rămâne izvor de ocară
şi oriunde scoţi capul trebuie plecat,
el poartă sărăcia şi piaza rea
ce nu se împacă cu nimeni,
amintire cu fiori ce-ngroapă frumosul
şi miroase a ură cu buze de sare.
-->
Comentarii