Asemeni algelor în mările sudice,
dorul meu pluteşte-n noapte.
Are el oare putere să străbată iluzia
şi să înveţe a iubi?
Pas temător, se adună-ntr-o stea,
curgând în lumina blândă a-nserării!
Între un fir de nisip şi un val,
iubirea mea, e străină de orice poveste!
Ea nu judecă, ci iubeşte,
iubire nebună-nsetată de zori,
înoptează-n cuvinte, în muguri, ori ploi!
Memoria nu uită forma trupului tău,
o modelează-n tăceri nerostite,
încolăcindu-se pe coapsa amforă,
care păstrează sămânţa de om!
Zi de zi, trupul meu învaţă a iubi,
învaţă mânia, izbânda şi sărutul,
învaţă să culeagă, nu mărul păcat,
ci lava iubire, a vulcanului pământ!
În vocea mea, ce pipăie depărtările lumii,
veşnicia îşi găseşte potecă
şi mă străbate, eu, drumul neumblat!
Rodica Cernea
-->
Comentarii