O iubire-înălțătoare pentru tine m-a cuprins,
Sentimentul este mare, aproape de necuprins –
M-a făcut mai bun, mai altfel și e totul minunat,
Eu nu simt defel povara, fiindcă m-ai iluminat
Și în suflet și-n simțire totul pare mult ușor,
Simt un iz de nemurire, totul e încântător –
Urma pașilor în tină ce o lași am s-o sărut,
Cum Capela cea Sixtină îmi părea cu mult mai mult,
Draga ta făptură sveltă am să o îmbrățișez,
Ca pe-o zeitate celtă am să o înnobilez
Și pe-altarul fericirii am să dau un blând obol,
Frizând gustul nemuririi, sufletul nu-mi mai e gol,
Simt o plinătate care mă ridică în înalt,
Căci iubirea este mare și o treaptă încă salt
Către o înțelepciune ce o dă doar fericirea,
Chiar de-i luna lui Răpciune, simt că asta e menirea
Să iubesc tot Universul și pe tine fiind în el,
Să-ți dedic acuma versul și să fac din el un țel
Către nemurirea noastră ferecată azi în slove,
Cu parfum de căi celeste și de calde supernove,
Bolta cerului albastră ție să ți-o dăruiesc,
Pentru fericirea noastră, fiindcă e așa firesc
Să-ți dedic minunea lumii Paradisul pe Pământ,
Pân’ la țărmul nemuririi și să facem legământ
Că iubire ca a noastră nici n-a fost și nici n-a fi
Și pe bolta cea albastră, stelele lucind vor fi,
Simțăminte-înălțătoare mă vor face să plutesc,
Zi de zi în continuare, tot mai mult să te iubesc!...
-->
Comentarii
Mulțumesc mult pentru citire, și apreciere, Lenuș!...
Frumos!