Să creionez o lume a mea doresc.
Culori vii, căldură şi speranţe vreau să făuresc;
E un vis ce vreau să devină realitate.
Pe lumea asta dificilă aş da-o la o parte!
Poţi face un suflet viu dintr-un creion?
Ideea mea nu-i chiar un lucru monoton.
Nu sunt un demiurg, ci om obişnuit,
Doar Dumnezeu o lume vie a făurit.
Dorinţa şi gândul meu nu sunt întâmplătoare.
Lumea aceasta denaturată se mai poate schimba oare?
Mi-e greu să cred că da, răspunsu-i negativ;
De aceea vreau să-mi creez o lume, măcar fictiv.
Iubirea e un sentiment apus, minciuna-i la apogeu,
Familiile-s dezorganizate, oamenii se ceartă mereu...
Spectacolul diavolesc zărindu-l, tristeţea mă cuprinde.
Mizeria, ura, decăderea se întind – până unde?
Nu mai suport, nu mai rezist – să văd, să ştiu
Că lumea-i necăjită, mizeria-i paralizează; e târziu
Pentru dreptate? Apune o lume obosită
Să-şi ceară dreptul la viaţă. Renaşte alta, fericită?
Al omenirii somn de veacuri a dat ocazia
Înmulţirii buruienilor din noi, creşte mizeria;
Cinstea a dispărut, domină trufia, conduce minciuna.
Tânjesc după o lume a speranţei, care-i numai una.
Cu realism şi bucurie privesc a mea viaţă
O lume a speranţei îmi apare în faţă,
Dar ce păcat că ea e doar în al meu gând...
O exteriorizez acum, creionând-o cu-un cuvânt.
-->
Comentarii
Toată admirația!