o, primăvară
o, primăvară, când mi-aduc aminte,
că tu mi-ai fost prietena cea bună,
un dor adânc de tine mă cuprinde,
ascultând cornul iară cum mai sună.
se-ntorc cocorii din cetatea morții,
frânți de amar, de toamne și de ploi,
priviți-i iar cum trec prin fața porții,
cum cântă și se întoarnă înapoi.
ca unghiuri desenate trec cocorii,
sunt doar iluziile ce se-ntorc,
nepăsători bat drumuri printre norii
ce se ivesc pe boltă și se torc.
albastra boltă ce coboară-n seară,
cuprinde orizontul ca pe-o culme,
din pacea caldă ce mă înconjoară,
eu n-aș pleca pentru nimic în lume.
o, vă slăvesc, frumoasele amurguri,
cu luna printre sălciile verzi,
cu stelele arzând ca niște ruguri,
căzând pe dealurile din livezi.
-->
Comentarii
Mulțumesc Delia! Cu plecăciune...
Aşa vede un înţelept primăvara dar când ea este sub forma unei poezii încărcate de lirism nu poţi avea decât admiraţie.