Doctorul desena oi, cel puțin asta credea el, căci cercurile înțepate de patru linii puteau reprezenta orice altceva.
− Încă două și-adorm aici, mormăi și ridică privirea către pendula din colț. Îi trecut de ora zece și nici un client.
Se auzi clopoțelul de la intrare și apoi o discuție în sotto voce între asistenta lui și un client, bărbat după voce. Prospero mototoli reflex coala de hârtie, mai aranjă câte ceva pe birou și-și luă o postură mai impunătoare.
Se auzi un ciocănit timid.
− Intrați! exclamă cam teatral doctorul, dar se relaxă căci clientul era un tânăr adolescent, aproape doar un băiat.
− Stai jos, stai jos. Nu cred că te-am mai văzut pe aici, nu?
− Nu, nu, a răspuns tânărul.
− Acomodează-te. De ce nu-mi spui problema? întrebă Prospero cu blândețe.
Băiatul s-a așezat pe marginea scaunului.
− Este doar asta, știți, am probleme...
− Hmm. Poți descrie problema? Prospero se apropie de masa de examinare și își deschise geanta. A început să pună pe masă unele instrumente de diagnostic și tratament. Constatase că mulți dintre clienții săi erau mai deschiși dacă nu-i privea, nu-i obliga să-i întâlnească ochii. Așezarea instrumentelor era un mod suficient de plauzibil pentru a-și concentra privirea în altă parte timp ce clientul urmărind pedanta acțiune se detașa din starea de angoasă, anamneza decurgând apoi mai satisfăcător. De asemenea, ar putea avea nevoie de unele instrumente.
− Păi, parcă am fost afectat, știți, de vrăji amețitoare.
Prospero se întoarse. Copilul roșise.
− Vrăji amețitoare, zici? Prospero își mângâie barba. Nu simțea cu adevărat nevoia asta, dar oamenii păreau a se aștepta ca el să o facă, păreau să obțină o stare de relaxare din aceasta. Foarte rău!
− Da, uneori. Adică, câte odată mă ia cu fierbințeli și trebuie neapărat să mă țin de ceva ca să nu cad. Altă dată a trebuit să mă întind pe podea până când mi-a trecut.
− Îhî! Doctorul făcu un gest evocator, întinzând o mână cu palma deschisă spre cer. Tinerețe... Și alte probleme?
− Cred că sunt vrăjit. Și, ooo, vocea îi deveni o șoaptă: trag vânturi amețitoare.
Of, copii ăștia nu se schimbă niciodată, șopti în barbă Prospero, apoi cu glas tare: Ia arată-o! Oh! Și ai folosit-o?
− Da. Nu mi-a mai dat niciodată probleme.
− Îți spun eu cum facem. Doar arată-mi. Nu spune cuvintele, ci arată-mi cum o ții.
Copilul a ridicat din umeri, dar a făcut așa cum i s-a cerut.
− OK, cred că văd necazul, spuse Prospero, mângâindu-și din nou barba. S-a prefăcut că se mai gândește la această problemă. Și-a pocnit tacticos degetele... Da, suficient, cred că m-am edificat. O ții greșit!
− Ce vrei să spuneți, unde greșesc?
− Ai apucat-o greșit. Vezi?
− Deci ar trebui așa?
− Exact!
Tânărul și-a lins buzele, roșind și mai tare. Domnule. Este destul de jenant...
− Nu te mai gândi la asta, spuse Prospero. Primesc cazuri ca asta tot timpul.
− Într-adevăr? Mai vin și alții cu această problemă? Nu este chiar așa de ciudat?
− Oh, da. Tot timpul. Nu este deloc neobișnuit. Doctorul zâmbi subțire: Mai ales cu cei mai tineri, cu mai puțină ... experiență.
Copilul dădu din cap.
− Unii pun un pic de vopsea pe vârf, așa că își vor aminti, a spus Prospero. Alții folosesc doar o pată de lac de unghii sau altceva. Legați o panglică, eventual. Și niciuna dintre acestea nu va afecta performanța, așa că nu vă faceți griji pentru asta.
− Oh, mulțumesc, spuse băiatul, mulțumesc mult!
− Eh, mult succes, spuse doctorul. Și, poți plăti la Eiia, la recepție.
Când, în sfârșit, tânărul a părăsit cabinetul, Prospero a ieșit din biroul său și a intrat minuscula sală de triaj.
− Doar o sumă simbolică, nu? a întrebat-o pe Eiia. Trebuie să avem înțelegere pentru copil.
Eiia chicoti:
− Absolut înduioșător. Nici măcar nu știa să-și țină bagheta! Spuse ea. Își făcea singur vrăji asupra lui și se văita de amețeli, leșinuri și pârțuri magice. Îți vine să crezi?
Prospero rânji:
− Ei, hai... spuse el. Nu este chiar atât de ciudat. De fapt, nu este primul caz pe care l-am văzut.
− Într-adevăr? întrebă Eiia. Asta trebuie să fi fost înainte de a veni aici să lucrez aici! Cine era?
Prospero zâmbi subțire:
− Prefer să nu vorbesc despre asta, și ieși pe ușa pe care scria cu caractere înflorate:
Prospero, the best Doctor of Sorcerers.
***
-->
Comentarii
Mulțumesc, asemenea
Super...Felicitări!
Bun....dirijor!