Voi m-aţi redat mie însumi
din tăcere şi umbre,
când trupul meu nu ştia
că mai există lumină.
Apă vie în sete mi-aţi pus
când gura se adâncea în ea
şi uscată era.
Rupând cu teamă cuvintele,
voi m-aţi scos din temniţele negre
îmbrăcaţi în alb ca şi ochii
care nu mai voiau să vadă.
Vă laud cât pot să spun
şi-n casa voastră plină de speranţă
apă vie voi aduce să beţi.
Împreună cu mine dacă vă ştiu
trupul mi-l duc mai departe,
chiar şi în baston de voi merge
când trupul pe picioare e greu.
-->
Comentarii