ochiul cerului

ochiul cerului

 

era cât pe ce să-i strivesc cenuşa

nu mai treceau prin mine

nici ploi nici dureri

doream să-l împrăştii sub pleoape de gând

să-l dau pradă-nchipuirii

înainte să bată pentru noi clopotele tăcerii

 

îmi era aşa

ca o dăruire sacră

folos de preţ  în liniştea  (ne)locului meu

îl rosteam în timpul pierdut

spart de valurile albastre ale dimineţii

din  fiorul ceţii cuprins

era ca un basm încercănat

mistuit de ţipetele pieptului

dintr-o lume uitată pe acorduri de octombrie

beţia misterelor albe

şi era aproape sa-l duc

dincolo de muntele ce-mi veghează urma

pe umeri frânţi de copac dur

în surde triluri sângerând albe raze

în plecăciuni oglindite sub brazdele dorului

el centaur al  sensului meu

ce nu m-a trădat nici dincolo de noapte

dar nici în zbor de vis şi agonie

 

cuvânt  în lutul duhului

neascultându-i teama

era cât pe ce să-l dau corbilor pradă

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->