Din pomul vieții, doar un singur ram
Mai îndrăznește să-mi arate-o floare.
Pe străzi în care altedăți dansam
Azi mișună cortegii funerare.
Sterile rugăciuni cu glas bolnav
Se-aud în murmure de bocet grele.
În colțul meu de lume, gol, jilav,
Scriu odele singurătății mele.
De câte ori cu apă-mi dau pe față,
Îmi pare că se surpă până mor
Principii ce se camuflează-n ceață,
Vădindu-mi inutilitatea lor.
Abandonat la granițe de file,
Prea însetat să le cuprind pe toate,
Încătușat în utopii sterile,
De-o vreme nu mai cred în libertate.
Străjeri timizi, lipsiți de-adolescență,
Trecuți parcă demult de senectute,
Își joacă rolul cu efervescență
Și drame plâng frivol pe game mute.
Simțirile își cizelează-n rime,
Ei, redundanți lipsiți de vreo idee
Și caută ceva să îi anime
Din mituri ce-amintesc de vreo femeie.
Privesc ca orbi legați în fața porții,
Cu spaimă, cum se stinge în obscur
Eternul joc al vieții și al morții,
Uitându-și întunericul din jur.
Și sângerează-atâta poezie,
Încât ai crede că se și prefac,
Sperând că într-o zi au să învie
Din temeri ce le-au devenit hamac.
Psaltiri înalte, liturghii, prohoduri
Și câte îi mai însoțesc spre moarte
Îi leagă cu-ale sorții mii de noduri,
Iar ei tot speră că vor fi departe.
Dar nu ajung decât la un firav
Castel croit din lanțuri și zăbrele.
Eu, un lunatic pe un drum bolnav,
Scriu odele singurătății mele.
-->
Comentarii
Eu zic, dragă Paul, că libertatea fiind înscrisă în adn., nu ne-o poate lua nimeni. Doar noi înșine, ne putem jefui de potențele și credințele noastre cosmice. Iar la tine am iubit și-am admirat întotdeauna spiritul de frondă. Ferește-te să intri în rezonanță cu cele din partea umbroasă a vieții prin îndoială în supremația luminii. ÎNDOIALA E ACIDUL SULFURIC TURNAT PESTE PULSUL SÂNGELUI. Șterge-ți oglinda celestă a inimii tale. Îmbrățișări. Gerra