Eu nu mai calc de mult pe pământ
paşii mei sunt înalţi
mereu mai înalţi
din poeme şi clipe
mi-am făcut o cale nevazută
spre iubiri adorate
am alergat kilometri de timp
am construit o mare a mea
pe care corăbiile m-au dus
spre zeii anilor tăi
spre insule necunoscute
cu iluzia ţărmului oglindit adânc
în Paradisul din mine
s-ar cuveni să scriu imnuri eterne
pentru paşii ce-i laşi
prin sângele meu
în ultima noapte dintre minarete
luna plină a devenit nemuritoare
APĂRĂ, DOAMNE, ODYSEEA DIN NOI
SPERANŢA CĂ MÂINE
IUBIREA VA DESCHIDE PORŢILE LUMII....
7.07.2007

Comentarii