Eu nu mai calc de mult pe pământ

paşii mei sunt înalţi

mereu mai înalţi

din poeme şi clipe

mi-am făcut o cale nevazută

spre iubiri adorate

am alergat kilometri de timp

am construit o mare a mea

pe care corăbiile m-au dus

spre zeii anilor tăi

spre insule necunoscute

cu iluzia ţărmului oglindit adânc

în Paradisul din mine

 

s-ar cuveni să scriu imnuri eterne

pentru paşii ce-i laşi

prin sângele meu

în ultima noapte dintre minarete

luna plină a devenit nemuritoare

 

APĂRĂ, DOAMNE, ODYSEEA DIN NOI

SPERANŢA CĂ MÂINE

IUBIREA VA DESCHIDE PORŢILE LUMII....

 

 

                                                                           7.07.2007

 

 

 

 

 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->