Om, Univers si Divinitate

Unde să mă adăpostesc

din vâltoarea viselor rebele?

Cum să mă apăr

de valurile furibunde,

atât de grele?...

 

Cu privirea prin spaţii,

sub albe şi mari constelaţii,

urc pe fir de Luceafăr

spre zarea vastă.

Văd cum Tu, Izvorul Vieţii,

Tu, Biruitorul morţii,

într-o linişte sfântă,

cobori prin bolta albastră.

 

Cu un chip luminat la privire

Tu, Dumnezeu-Omul, Unicul Mire !

 

Mi-ai şoptit : “Te-am chemat!

Eu Te-am adus pe pământ,

într-acest Rai Preasfânt !

Îndurare Ţi-am arătat,

din prima zi şi până acum,

călăuzindu-ţi paşii, pe al veşniciei drum.

 

Am ţinut în dreapta Mea

cărările vieţii tale,

cât ai umblat prin frumuseţea acestei lumi!...

Ţi-am deschis înaintea ta cerul şi pământul,

ca pe o carte a veşnicei înţelepciuni!

 

Ca fulgerul am luminat

cumplitele-ţi vifore-ale vieţii...

Ca o făclie ţi-am strălucit în suflet,

prin cărările nopţii!”

 

O, Dulcele meu Mire!

Întreaga lume e Mireasa Ta...

şi ca pe Mirele ei veşnic,

pe Tine te vom aşteapta.

 

În Veacul Învierii,

ce va să vie în curând,

oare, în ce chip minunat,

ne vei preschimba?

 

Cum vor lumina trupurile noastre,

iar sufletele cum vor străluci,

întru nestricăcioasa frumuseţe

a îmbelşugatei bucurii,

din a cereştilor sălaşuri,

din a veşnicelor lăcaşuri?

 

Toţi prietenii Tăi Te aşteaptă…

Nuntaşii... tiptil se adună

în dulcea-ţi Grădină!

În neuitatele clipe adunate,

împletite într-o minunată cunună;

OM, UNIVERS, DIVINITATE!!!

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Cat adevar in comentariul tau, draga  Prietena! "viata astazi e... maine dispare! si ne vom piti in 4 scanduri. Multumesc din inima! te pup.

  • Minunata cununa ;OM, UNIVERS, DIVINITATE!!!

    1939454495?profile=original

  • Multumesc, Domnul Mircea, "fie sa fim" cu totii impreuna in nespusa fericire! Doamne ajuta!

  • De-ar fi, de-am fi...

Acest răspuns a fost șters.
-->