OMUL CE-MI DORISEM SĂ FIU

[maria giurgiu]

Uneori sufletul meu pleacă în explorare
spre adâncul universului
avid de a descoperi taine
alteori mă pierd pe aripi de gând
învăluite-n umbre adânci abisale
pribegind pierdută în visare
mă lovesc uneori de imagini și umbre
mă înfioară abia ca o adiere-n oglindă
firul unui gând palid care-și face cărare
căutându-și făgașul scrutând
în întuneric să distingă contururi
născute din visări
le-ntretaie cărarea un profil
cunoscut ce surâde enigmatic
nedumeririi lor amintindu-le
că se știu din uitare.
Era chipul omului ce-mi dorisem să fiu.
Mă văzusem adesea de neînvins
pictând zboruri albastre învingător
în iubire și-nviață nepăsător în
fața la opreliști și prezumții
urcasem pe fir de dorințe și iluzii
către cer crezând în victorii
năzuințele dărâmaseră circumstanțe
dinaintea iubirii ziduri de neguri
și prezumții de eșecuri
se destrămaseră în fum și în cețuri.
nimic nu-i zăgăzuia entuziasmul
așa cum mi se-ntânplă ades mie
eu îmi ucisesem visarea
cedând spațiu teamei de eșecuri.
El nu!
Era chipul omului de succes optimist
ce-mi dorisem odinioară să fiu
eram fericită revăzându-mi icoana
mi-a surâs
l-am privit drept în suflet
I-am șoptit telepatic:
,,Tu ești omul ce eu pot încă să fiu
să mă-nalț aș putea renăscând din apusuri!”
M-a privit lung…mi-a surâs, mi-a șoptit:
,,Daa! Încă poți!
Nu-i târziu cât trăiești și mai crezi în tine
în curaj în năzuinți și-n iubire.”

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]