Pe o pajişte, un tată
Şi un puşti, feciorul lui,
Înălţau de zor baloane
Înspre cerul Soarelui.
Tatăl le umfla în vogă
Iar copilul, în extaz,
Le-arunca spre cer îndată
Şi brava ca un viteaz.
Şi baloanele de sus
Fie se făceau pierdute,
Fie, în exces umflate,
Cădeau zdrenţe absolute.
Eu, de colo, gură-cască,
Iar ad-hoc, cugetător,
Trag concluzia îndată:
„Văd ceva… pilduitor!”
Tot ce zboară e-o himeră.
Iar să umfli, e-o cutumă,
E "talantul îngropat" –
Viaţa omului în glumă.
Căci ce face omu-ntruna?
Suflă în balon cu foc,
Fără nici o cumpătare,
Pân’ balonul face „poc!”.
Ori, cu puţintel noroc,
Dar şi asta, tot de râs,
Pân’ balonul, îndărăt,
Scoate un zadarnic ”fâs!”.
Şi aşa, umflând baloane,
Bietul om îşi dă crezare
Că în traiul lui de-o viaţă
A răspuns la o… chemare.
-->
Comentarii
Incantat si onorat de atentie, distinse Doamne Mihaela Mosneanu si Rodica Constantinescu! Nu va indoiti de reciprocitatea admiratiei mele! (Scuzati lipsa semnelor diacritice!)
Mulţumesc, Dle Petru Plătică! Gândurile mele bune, pentru Dvs. şi conaţionalii noştri din Bucovina ucraineană (despre care aflu, cu tristeţe, că legătura lor, prin grai, cu Neamul e pe cale să se subţieze până spre... a se rupe!
Sărut mâna pentru generozitate, distinsă Doamnă Agafia Drăgan! Preţuirea e reciprocă, ştiţi deja asta.
Atât de simplu, dar atât de frumos!
Pretuire