Bogații lumii ne zâmbesc ironic
Acumulând teroare, ură și bani.
Noi, poluați de sărăcie fonic,
Uităm ce vrem, căci nu avem decât ani
Lăsați, cu drag, de Domnul cel cucernic.
E-o criză de omenie și-n platani!
Orbi, goi și surzi încercăm orice -
Cădem, ne ridicăm tot mai motivați,
Hrănind cu lacrimi speranța lui De ce?,
Insă ne inhibăm, zi de zi, uzați.
Umiliți de goana dură, dibace
Lătrăm la câini haotic și agitați.
Dramul de omenie chiar l-am pierdut
Rupți de credința care ne-a plămădit?
Avari, săraci în duh, cu chipul de lut
Croim, acum, un viitor… înădit.
Urcăm pe-o scară de spini ca un mamut
Lăsat, la voia întâmplării, vădit.
Ușa spre mântuire nu a căzut!
Iubirea ne-nalță spre ea inedit.
-->
Comentarii
Bogații sunt oare stăpâni de avere?
Cei ce pot pune gard la durere?
E luxul cumva o viata mai lungă?
Cu el cineva moartea alungă?
Săracul e-acela ce poate
Din puțin fericirea socoate,
Cel ce îl face sa se simta umil
In cârcă cu draci se încarcă subtil
Si e plin cu toate el speră,
Dar un gol lăuntric digeră
Tot ce-a clădit fără o milă,
Si moartea cu silă
Într-o zi ii va șterge urma cu care
Credea că e nume
In calendare...cu multa prețuire!
Cu admirație și drag!