ORA DE DIRIGENȚIE ȚINUTĂ PE LINIA GRAJDULUI
Cu ceva timp în urmă, în ziua Botezului Domnului, am făcut o vizită neașteptată prietenului meu, Nicolae Garaiman, din satul Păsărei, comuna Roșiile, Vâlcea, pentru o mică nelămurire. Era vorba de niște capre, de care nu mai știam nimic din noiembrie. Îl rugasem să mi le aducă acasă, pentru că am nutreț de 2/3 ani de zile și se strică. El, un bun gospodar, știind că sunt puțin bolnav, având copiii educați, de nădejde și de ajutor, a vrut să mă absolve de unele mici eforturi zilnice.
Trăind la țară, plăcere mai mare nu ai, decât să îngrijești câțiva pomi fructiferi, câteva sute de vițe de vie, câteva familii de albine și... ceva animale.
Când am ajuns la Troiță, la răscruci în Dealul Păsăreilor, de la volanul mașinii, l-am văzut pe Nicolae însoțit de Găbiță, fiul, cu turma de bovine ducându-le la apă pe Valea Budichi, pentru că 14 capete, 6 tauri și 8 femele, nu e ușor să le adăpi din fântână cu găleata.
Am zăbovit circa o oră pe la niște neamuri, să vină Nicolae cu animalele acasă, să mă conving de starea de fapt
asupra caprinelor. Am coborât costișa, unde un șofer „omora„ o mașină să urce pe poleiul format. Am cotit-o la
stânga, am oprit la poartă, am coborât din mașină fiind primit de câțiva câini, fioroși prin dimensiunile lor, dar la
comanda lui Nicolae, blânzi ca mieii.
L-am strigat de frica dulăilor, eu fiind fricos de când mă știu de câini, cai și tauri. Mi-a răspuns din oborul vitelor, din spatele casei. M-am dus acolo. Ca profesor timp de patru decenii și jumătate am rămas contrariat de ce mi-au văzut ochii.
La intrare, în obor, doi tauri ca două stânci, cu tălăngi la gât, cărora le jucau ochii în cap ca la șerpi, m-au înfiorat; mai ales că doar cu câteva săptămâni în urmă, un mare negustor de animale, Toche, fusese omorât de propriul lui taure, de cca. 1 000 kg. A fost împușcat de trimișii organelor județene, după ce s-a sunat la 112, pentru că nimeni nu se putea apropia de el în alt mod.
- Câinii, Nicolae !
- Hai, domnule, nu-ți fie frică. Sunt blânzi. Am trecut. Grajduri lungi de zeci de metri, ca pe timpul CAP- urilor. El și Găbiță administrau fânul în iesle din fiecare compartiment. Animalele erau repartizate după dimensiuni, după sex și vârstă. La uși erau grămezile de bălegar scoase, urmând să fie duse la platformă.
În primul compartiment au fost băgați caii: Mugurel și Stela. Au urmat taurii: Negrilă – 600 kg și Murgu de 750 kg, apoi ceilalți patru tăurași. La fel, vacile și vițelușele au fost legate la iesle cu gâtare.
- Au venit destui samsari să cumpere taurii, dar nu nu le-a mers vicleșugul, nu mi-au ieșit banii.
Gândeam la băiatul ăsta, Gabi, elev în clasa a XII-a la Grupul școlar „Petrache Poenaru„ din orașul Bălcești,
județul Vâlcea, care lucra cot la cot cu taică-său și mă uitam cum alegea fiecare vită să o ducă la locul ei. Știa rostul fiecăreia.
Începuse să amurgească și mă grăbeam să plec. Am ieșit la poartă cu privirea pe fânul înșirat pe la ușile grajdu- lui. Câinii se împrieteniseră și se gudurau pe lângă mine, mințindu-i că le arunc ceva de mâncat.
Până să-l întreb dacă au luat caprele ied, dacă are nutreț și pentru ele, a fluierat și a strigat:
- Mirabela, hai, ia-le acasă ! Mirabela e elevă în clasa a XI-a la același grup școlar din Bălcești. O cunoșteam
de când era în clasele primare. Acum e elevă de liceu, e mare, dar și frumoasă. De harnică nu mai încape vorbă.
În zilele libere, în vacanțe, ajută pe taică-său la mulsul vacilor și caprelor, când alte fete de seama ei se-nghesuie
la discoteci, își petrec timpul prin baruri consumând băuturi alcoolice, fumând și... alte multe drăcovenii.
Mirabela plimbă zilnic două-trei ore cele 25 de capre pe care le are.
- Măi, Nicolae, tu prea muncești copiii ăștia !
- Nu, domn profesor, le place lor. Mă ajută la toate muncile; vara la cosit, la strânsul și căratul fânului...
Se joacă cu vițeii, cu iezii; ei le pun numele... Se simt bine aici, la casa lor. Mănâncă numai produse ecologice;
sunt robuști și sănătoși. Rar vezi copii ca ai mei. Mă mândresc cu ei.
- Prea multe animale...
- Păi, multe sunt? 14 bovine, 25 de capre, 9 porci, 80 de păsări și... 7 câini.
- Ești un om bogat.
- Nu. Nu sunt că n-am unde să-mi valorific produsele: carnea, brânza, laptele, ouăle. Cu copiii cheltuială...
Nicolae își iubește copiii ca nimeni altul. În fiecare dimineață se trzește la ora 4.3o/5.oo, înhamă caii la căruță, să-și ducă odraslele, cale de 3 km. la autobuzul care e destinat transportului elevilor de liceu pe traseul Roșiile - Bălcești, aproximativ 40 km., cu plecarea la ora 6.3o. La întoarcere, sosirea este la ora 15.3o. Așa se mai în-
vață carte și azi în mediul rural. Numai că mulți au o educație aleasă și mult mai sănătoasă decât colegii lor de la
oraș.
N-am mai așteptat pe Mirabela, să vină cu caprele. Eram convins că sunt pe „mâini bune„.
Până să pornesc mașina, să plec, l-am chemat pe Nicolae, să-i dau un bidon de bere, știind că băutura lui preferată este berea. Mi-a mulțumit și zâmbind m-a întrebat:
- Domn profesor, vă place ce lecții predau eu copiilor mei?
- Băi Nicolae, o oră de dirigenție mai bună ca asta, nu am avut ocazia să văd. Ești mare ! Te felicit !
- Îți mulțumesc pentru vizită, pentru bere și să auzim numai de bine !
- O seară bună, Nicolae !
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii