locuitorii își odihnesc insomniile
sub lespezi strivite/mușcate de timp
în garsoniere fără geamuri
claustrofobia nu (mai) e o problemă
la căpătâi plopi muți de așteptare
sosiri fără număr
crucile rânjesc ostentativ
istovite de veghe
străjeri ai lumii de apoi
cu armuri invizibile
purtând pe umeri prăpastia dintre lumi
aici și dincolo
despărțite de o pojghiță
mustind a veșnicie sau a nimic
cu bolovani pe suflet
pătrund în orașul tăcerii
liniștea îmi zgârie timpanele
fiecare pas (par)e un sacrilegiu
cu dorul crestat în carne
pășesc persuasiv
pe poteca amintirii
a crescut iarba
-->
Comentarii
Nelu, drag de popasul tău! E cu atât mai prețios votul tău, cu cât știu că versul liber nu e printre favoritele tale! :-) Îți mulțumesc!!
Mă bucur, doamna Rusu, de prezență și rezonanță! Mulțumiri sincere!